31/03/2020

Suntem responsabili unii de ceilalți

Vrem să ne protejăm cât mai bine angajații, partenerii și business-ul. Încercăm să identificăm tipare sau să preluăm modele și să le aplicăm personalizat. Citim studii de caz și învățăm din experiența altora. Este o perioadă pentru multe lecții. Online și offline.

Una dintre temele importante este reprezentată de păstrarea angajaților. Iar unul dintre scenarii este cel în care vom fi nevoiți să oprim temporar activitatea, așa cum alte firme au făcut deja. Ne-am organizat pentru această situație astfel încât să o depășim împreună cu întreaga echipă , iar la finalul ei să ne unim forțele și să recuperăm rapid.

Au existat și multe cazuri în care oprirea temporară a activității a obligat companiile să renunțe la angajații pe care i-au găsit cu greu și pe care i-au pregătit în timp, iar acum nu-i mai pot ține. O soluție eficientă pentru a nu ajunge aici a fost găsită de companiile din China. Până la redresarea situației, au ”împrumutat” angajații celor din industriile supra-solicitate pe perioada carantinei (cum ar fi supermarketurile sau firmele de livrări). Ar putea fi o soluție.

Dacă aveți rezerve sau soluții să-i plătiți, chiar și în condițiile unei activități cu mult diminuată, atunci ținteți-i aproape și activi. Folosiți bine timpul, și pe al dumneavoastră și pe al colegilor. Profitați de mulțimea de resurse online (revenim cu o listă de care ne bucurăm și noi) și îmbunătățiți-vă abilitățile: cursuri de proiectare, de design de produs, de business, de e-commerce sau promovare online, de public speaking și multe, multe altele.

Tot în aceste zile este important să nu uităm cât de mult depindem unii de alții, clienți și furnizori. Răspunsuri sau soluții ușoare nu sunt, dar comunicarea continuă și sprijinul reciproc vor ține roțile în mișcare și ne vor ajuta să recuperăm rapid. Ține de noi să identificăm sistemele care ne vor permite tuturor funcționarea.

Nu în ultimul rând: trebuie să fim pregătiți pentru o recuperare rapidă. Dacă ne uităm tot la chinezi, ei au repornit motoarele la 2-3 luni de la instalarea epidemiei. Da, vorbim de sisteme, procese și mentalitați foarte diferite, însă la doar șase săptămâni de la vârful crizei de sănătate, au început să recupereze și sunt pe creștere. Mișcarea de bunuri crescut, industria producătoare a reluat activitatea, iar încrederea și optimismul par să contureze noul viitor.

Este în puterea noastră să ne mobilizăm în această perioadă și să nu lăsăm panica să provoace o pagubă mai mare decât criza în sine.

Vă dorim sănătate, putere și înțelepciune!