Fiecare dintre noi se adaptează diferit acestei perioade incerte. Majoritatea, în măsura în care activitatea permite, ne-am izolat pentru a păstra distanța socială și a ajuta la încetinirea răspândirii virusului. Odată cu schimbarea ritmului și a rutinei, este foarte important să păstrăm un program zilnic sănătos, care implică respectarea orelor de somn, cele 3 mese zilnice, exercițiu fizic.
Pentru că această conjunctură a venit și cu un pic de timp disponibil, îl putem folosi constructiv și productiv, învâțând lucruri noi. Am selectat cursuri online și lecții interactive care să fie de folos pentru dezvoltarea profesională și personală, oferite de universități internaționale, școli și platforme de educație.
Dezvoltare profesională
Introduction to Financial and Managerial Accounting – MIT: concepte de bază pentru planificare financiară și managerială. Înscrierea și mai multe informații – aici.
Law for the Entrepreneur and Manager – MIT: concepte esențiale din domeniul juridic, cu aplicație directă în lumea afacerilor, pentru toate etapele prin care trece o companie (de la organizare, până la dezvoltare de produs, proprietate intelectuală etc.) Înscriere și detalii aici.
Entrepreneurial Marketing – MIT: strategii, metode, concepte de marketing importante pentru antreprenorii aflați la început de drum. Mai mult informatii aici.
Financing Options for Small Businesses: cum să structurezi nevoile financiare și criteriile pe baza cărora să iei în calcul opțiunile de finanțare – angels investors, granturi, împrumuturi, crowd funding. Poți urmări trainingul aici.
Contract Law: From Trust to Promise to Contract – Harvard University: cursul vorbește despre unul dintre lucrurile care par simple, dar sunt esențiale pentru bunul mers și chiar viața unui business – contractul bine făcut. Află mai multe aici.
Boosting Creativity for Innovation – Stimularea creativității este importantă pentru inovație și pentru captivarea consumatorului, iar cursul expune metode și activități de dezvoltare a abilităților creative pentru fiecare participant. Inscrierea se poate face aici.
Cursuri de limbi străine pentru copii și adulți
duolingo – bine cunoscuta platformă pentru învățarea de limbi străine, unde lecțiile sunt atractive, captivante, iar învățarea se face sub forma de ”joc și joacă”.
goethe-verlag.com – poți învăța noțiuni de bază din 50 de limbi străine.
British Council oferă cursuri online gratuite pentru învățarea limbii engleze pentru afaceri – aici, dar și pentru copii și adolescenți – aici.
Cursuri pentru dezvoltare personală
Effective Problem-Solving and Decision-Making: cursul dezvăluie fundamentele gândirii critice, gândire care stă la baza unui proces eficient de rezolvare a problemelor și luare a deciziilor. Cursul poate fi accesat aici.
Mindware: Critical Thinking for the Information Age: avalanșa de informații ne influențează atât viața personală, cât și pe cea profesională. Avem nevoie de abilitatea de a colecta, structura, analiza și aplica informațiile, astfel încât să luăm deciziile cele mai avantajoase. Te poți înscrie la curs aici.
Positive Psychology, Resilience Skills oferă strategii pentru pentru controlul anxietății, concentrarea pe emoțiile positive și creșterea agilității mentale. Detalii și înscrierea – aici.
Platforme online în limba română, pentru cursuri gratuite
Dacă dorești să cercetezi mai multe domenii, pe platforma ecursuri.ro găsești cursuri și traininguri în limba română, din cele mai variate domenii – de la business, până la dezvoltare personală și hobby-uri.
Cursuri gratuite pentru elevi și preșcolari sunt structurate pe platforma Proedus.